Endodonția este specialitatea stomatologică care se ocupă cu tratamentul afecțiunilor de la nivelul rădăcinii dintelui și are ca obiectiv păstrarea dintelui pe arcadă prin curățarea, dezinfecția și sigilarea spațiului din interiorul dintelui. De aici vine și denumirea de endodonție, cuvând de origine greacă: „endo” = „interior” și „odonto” = „dinte„.

Așadar, tratamentul endodontic denumit adesea și ”tratament de canal” se ocupă cu tratamentul infecțiilor pulpei dentare și a complicațiilor acestora în țesutul situat sub dinte – parodonțiul apical și este realizat printr-o succesiune de proceduri terapeutice. Pentru a înțelege ce este și cum se face acest tratament, este important să înțelegem care este structura dintelui.

Așa cum puteți observa în imaginea alăturată, orice dinte (nu există măsele și dinți ci toți sunt dinți !) este compus din 2 părti: coroana dintelui (partea albă, vizibilă în gură) și rădăcina dintelui (porțiunea care nu o vedem întrucât se află sub gingie, în osul alveolar). Rădăcina este porțiunea implicată în problemele de natură endodontică și în ea se află acele canale radiculare pe care le tratează specialistul în endodonție. Canalele radiculare pot avea canale accesorii, canale laterale, mult mai mici. Coroana dintelui este acoperită de smalț. Smalțul dentar este cea mai dură structură din organismul uman, puternic mineralizată și care conferă dintelui rezistența necesară. Cu toate acestea, smalțul se poate caria sub acțiunea acizilor rezultați prin fermentarea resturilor alimentare și mai ales a zaharurilor, astfel începând procesul carios. Atâta timp cât o carie se află numai în stratul de smalț, ea nu este dureroasă și poate să treacă neobservată, de aceea aceste carii pot fi identificate numai de către medicul dentist. Așadar, prin efectuarea controalelor bianuale la stomatolog, aceste carii pot fi identificate la timp iar când sunt tratate în această fază incipientă, au șansele de reușită cele mai mari pe termen lung. Sub smalț se află stratul numit dentină, mult mai slab mineralizat și în care procesul carios înaintează mult mai repede, iar sub dentină se află pulpa dintelui (camera pulpară) ce conține nervul și vasele de sânge care irigă dintele. Acestea ajung să fie afectate și inflamația lor duce la durerile dentare date de presiunea crescută din camera pulpară. Dintele este ancorat în osul maxilar prin ligamente. Aceste ligamente sunt foarte deștepte întrucât permit dintelui o anumită dinamică în osul maxilar, suportând și atenuând forțe chiar nocive asupra dintelui fără pierderea acestuia. Din acest motiv orice dinte natural merită să fie salvat și este superior oricărui implant dentar, care stă fix în os, nemaiavând aceste ligamente.

Afecțiunile endodontice pot avea diferiți factori cauzali. Infecțiile din endodonție apar datorită evoluției cariilor dentare, unde, microbii din procesul carios penetrează smalțul și dentina și ajung la țesutul moale din interiorul dintelui – pulpa dentară. Reacția biologică de apărare împotriva factorilor cauzali se numește inflamație și primele semne ale acestei reacții sunt căldura, roșeața și tumefierea (umflarea) zonelor adiacente dintelui. În acest stadiu presiunea din interiorul dintelui crește și datorită faptului că zonele învecinate pulpei dentare sunt țesuturi dure care nu permit disiparea aceste presiuni, presiunea exercitată pe nervul dintelui duce la dureri de intensitate extremă. Uneori însă, pulpa dentară va fi lezată de anumiți factori care nu sunt microbieni, fiind vorba de factori fizici, chimici sau chiar traumatici. O infecție va duce întotdeauna la inflamația pulpei dentare ca reacție de apărare normală însă o inflamație poate să apară chiar dacă țesutul respectiv nu este încă infectat. Dacă pulpa dentară este inflamată nu este necesară întotdeauna îndepărtarea în totalitate a țesutului pulpar însă dacă pulpa dentară este infectată sau infectarea ei este considerată inevitabilă, tratamentul va viza întotdeauna îndepărtarea în totalitate a țesutului pulpar infectat, atât din camera pulpară cât și din canalele radiculare. O infecție de origine endodontică poate duce la abces dentar. Afecțiunile de natură endodontică nu sunt întodeauna însoțite de durere și de aceea de multe ori sunt descoperite în faze foarte avansate când începerea unui tratament endodontic nu mai poate fi o soluție, ajungându-se direct la extracția dintelui. Netratate, aceste probleme de natură endodontică se agravează, se extind la țesuturile învecinate (oasele maxilare, țesuturile moi), care deformează zonele învecinate și care pot pune în pericol chiar viața pacientului.