BlogServicii

Obturația fizionomică din compozit denumită popular „plombă” este doar una dintre multiplele variante de tratament a unei carii dentare iar în cele ce urmează vom încerca să explicăm cum se realizează o astfel de obturație, care sunt avantajele dar și dezavantajele acesteia.

În urma consultului clinic și a examinării radiografiei dentare, medicul stomatolog va stabili gradul de severitate al cariei dentare și indică tipul de tratament optim, în funcție de istoricul medical al pacientului, locația leziunii carioase, necesitățile de ordin estetic și fizic: forța de masticație aplicată pe dintele respectiv precum și caracteristicile materialelor dentare din care se va realiza viitorul tratament indicat.

Dacă este vorba despre o leziune carioasă mai puțin profundă, care afectează doar smalțul dintelui, de cele mai multe ori o obturație (plombă) va fi varianta de tratament cel mai des aplicată de către medicul stomatolog.

Obturatiile fizionomice și sub numele de plombe sau obturații directe sunt restaurari prin care se redă funcționalitatea și fizionomia dintelui cariat într-o singură vizită la medicul dentist, prin modelarea și aplicarea manuală, direct în cavitatea curățată în prealabil, a materialului de obturatie. Cel mai adesea acest material de obturație este reprezentat de materialele compozite fotopolimerizabile, care au culoarea dintelui natural. Aceste materiale au o estetică excelentă, o aderență mare la smalțul dintelui, o duritate și rezistență la abraziune foarte bună si un coeficient foarte mic de dilatare. Sunt prin urmare cele mai des utilizate materiale în tratarea cariilor dentare.

Realizarea unei obturații fizionomice pentru tratarea cariei dentare presupune parcurgerea următoarelor manopere:

  • un diagnostic corect
  • anestezia dintelui tratat
  • îndepărtarea țesutului dentar alterat
  • prepararea unei cavități până în țesut dur, sănătos
  • izolarea dintelui cu sistemul de digă
  • dezinfecția cavității preparate
  • parcurgerea etapelor necesare adeziunii dintre materialul de obturație și țesutul dur dentar
  • aplicarea, modelarea, individualizarea și polimerizarea materialului de obturație
  • adaptarea în ocluzie a noii obturații
  • finisarea și lustruirea obturației
  • inspecția finală

Obturatie Plomba CompozitAvantajele obturatiilor fizionomice compozite:

  • estetică bună – nuanta materialului de obturație poate fi aceeași cu cea a dintelui natural;
  • aplicarea bondingului (materialului care realizeaza adeziunea dintre plombă și dinte) confera rezistență în timp și economie de țesut dur dentar, nemaifiind necesară pregătirea unor cavități retentive cum era necesar în trecut, în cazul plombelor din amalgam;
  • aceste materiale compozite sunt un material versatil care pot fi utilizate atat pentru realizarea obturațiilor cât și pentru alte tipuri de restaurări dentare directe;
  • compozitul este suficient de rezistent încât să poată fi utilizat chiar și pentru dinții din zona laterală;
  • obturațiile sunt realizate în cadrul unei singure vizite la medicul dentist – materialul se polimerizează cu o lumină UV;
  • se pot trata cu succes chiar și cariile foarte mici, nemaifiind necesar ca și în trecut când în cazul amalgamului medicul temporiza tratarea cariei pana cand leziunea era mai extinsă;
  • obturațiile compozite poate fi ușor lustruite, ajustate și reparate dacă este necesar;

Dezavantajele obturatiilor din rasini compozite

  • materialele compozite sunt mai putin rezistente la forțele masticatorii în comparație cu țesutul dur dentar, natural (smalțul dentar);
  • culoarea obturațiilor compozite se poate modifica în timp în cazul fumătorilor și a consumului regulat de alimente și băuturi puternic colorante;
  • costul realizării unei obturații din rasini compozite este mai ridicat decât cele realizate în trecut, din amalgam;
  • pentru realizarea unei astfel de obturații este necesară o izolare riguroasă a dintelui, procedeu uneori neplăcut pentru pacientul cu reflex de vomă accentuat;
  • acest tip de obturații suferă în timp un proces normal de abrazie (tocire), îmbătrânire, pierzându-și buna adaptare la marginea preparației, fiind astfel necesară înlocuirea lor peste aproximativ 5-10 ani;