Blog

Traumatismele, accidentele sau chiar forțele masticatorii pot duce la fracturi dentare care sunt adesea descoperite la un simplu consult stomatologic. De multe ori, fractura dentară nu este evidentă pentru pacient și momentul în care s-a produs poate trece neobservat. De obicei fractura se produce în cursul masticației și cel mai adesea este implicat un dinte devital (care nu mai are nerv). Pentru a evita aceste fracturi ale dinților devitali, este foarte important ca dintele tratat endodontic să primească la final și o coroană ceramică de înveliș sau un onlay ceramic, care vor oferi protecția necesară acestor dinți.

În funcție de localizarea fracturilor dentare, acestea pot fi tratabile (dintele fracturat putând fi reparat de către medicul dentist) sau netratabile (care vor duce din păcate la pierderea dintelui).

Fracturile dentare netratabile sunt acele fracturi care interesează și rădăcina dintelui și care duc la extracția dintelui datorită localizării subgingivale a liniei de fractură.

Dacă fractura s-a produs pe un dinte devital, pacientul acuză ușoare dureri în cursul masticației (datorită presiunii aplicate pe dinte). Dacă fractura se produce pe un dinte vital și interesează și pulpa dintelui, intensitatea durerilor poate fi mai mare iar diagnosticul poate fi uneori dificil de determinat, fiind necesare și radiografii dentare. Pentru a nu ajunge la acest tip de fracturi dentare este foarte important să urmați toate recomandările facute de medicul dentist în urma unui tratament de canal. După un astfel de tratament endodontic, medicul vă va recomanda adesea realizarea unei coroane de înveliș sau a unui onlay ceramic, acest tip de reconstrucții dentare asigurând rezistența dintelui necesară în cursul actului masticator.

Fracturile dentare tratabile sunt acele fracturi care chiar dacă s-au produs, pot fi rezolvate în cabinetul stomatologic prin tehnici adezive sau protetice datorită localizării lor supragingivale (zona în care medicul dentist poate interveni)

Fracturi dentare tratabile

Fractura unui cuspid (pantă a dintelui) sau a unghiului incizal (zona de incizie a dinților frontali) poate fi reconstituită de medicul dentist prin obturații compozite sau prin elemente ceramice precum fațete dentare și reconstrucții dentare de tip inlay sau onlay. În cazul în care s-a fracturat o bucată mai mare din dinte și aceasta nu s-a pierdut, o puteți aduce de urgență și medicul va încerca să o reatașeze prin tehnici adezive. Asemenea accidente sunt des întâlnite în rândul copiilor și este foarte important să nu aruncați sau să abandonați un fragment dentar important sau chiar un dinte avulsionat. Ca și condiții de păstrare, acesta nu trebuie să se usuce, de aceea ar trebui păstrat în apă, fără să fie curățat cu diverse substanțe chimice. Dacă în urma unui accident a avut loc avulsia completă a unui dinte dar care s-a păstrat integru (nu s-a rupt), dintele avulsionat se va spăla numai cu apă și va trebui reimplantat în alveolă cât mai curând, chiar de către părinte, timpul scurs până la reimplantare fiind mult mai important decât cine va face această manoperă de urgență.